Scurtă incursiune în istoria pantofilor

12 Oct

Scurtă incursiune în istoria pantofilor

Pantofii spun multe lucruri despre viața oamenilor și au fost dintotdeauna cea mai eficace metodă de afișare a statutului social. De-a lungul secolelor, ei reflectă evoluția moravurilor, modei și societății.

 

Primele forma de încălțăminte care au fost inventate de om sunt sandalele. Încă din Antichitate, sandalele erau purtate de egipteni, după care de călugării din Evul Mediu. La Roma, sandalele reprezentau un semn distinctiv, căci îi diferențiau pe cetățenii romani de sclavi, categorie care nu avea dreptul să le poarte. Puteau fi din piele, din paie împletite, cu legături de papirus sau de palmier, iar faraonii le aveau chiar din aur.

 

Nu se cunoaște exact unde au apărut pentru prima dată tocurile, dar se presupune că au fost folosite de actori în Grecia antică. „Kothorni” erau un model de pantofi purtați în secolul al II-lea î.Hr, aceștia având platforme din lemn sau plută, de 8-10 cm. Tocurile nu erau destinate esteticii, cu reflectau statutul social și importanța personajului interpretat de actor.

 

Abia începând din secolul al VIII-lea, încălțămintea acoperă piciorul, căci așa cerea morala creștină, arătarea corpului (a picioarelor, în acest caz) fiind considerată un păcat. Forma pantofilor evoluează odată cu apariția pantofilor cu vârf alungit și ascuțit, numiți „poulaine”, care aveau vârful îndreptat în sus, pentru a aminti și de simbolul masculin al virilității. Cu cât rangul social al persoanei care-i purta era mai ridicat, cu atât vârful era mai lung.

 

În perioada Renașterii, odată cu evoluția modei și cu marile schimbări politice, atât sociale cât și culturale, pantofii devin mai practici și vârfurile lor sunt ceva mai mari. În paralel, își fac apariția „chopines” la Curtea regelui Franței, sub influența nobilelor doamne venețiene. Este vorba despre acei pantofi înalți, dotați cu o platformă din lemn ce putea măsura până la 50 cm înălțime! Cu siguranță nu erau deloc comozi, iar damele care îi purtau aveau nevoie de însoțitoare care să le ajute să-și mențină echilibrul. În opinia unora, chopines sunt strămoșii pantofilor cu platformă de azi.

 

În cursul secolului al XVII-lea, tocurile devin simbolul luxului și al privilegiului claselor înstărite  ale societății. Clasa muncitoare nu putea să poarte decât pantofi practici. Diferența față de azi este că, în acea perioadă, tocurile nu sunt doar apanajul femeilor. Ne aducem aminte că, în 1660, regele Ludovic al XIV-lea purta pantofi cu toc roșu. Dantela și pantoful roșu urmează să dea naștere stilului Rococo, foarte în vogă în cercurile burgheziei înalte între secolele XVII – XVIII.

 

În cursul secolului al XVIII-lea, pantofii sunt confecționați din dantelă și broderie și au vârful ascuțit, fiind acoperit cu panglici și bucle. La sfârșitul anilor 1760, tocurile devin mai subțiri, după care urmează să dispară odată cu Revoluția Franceză. Această schimbare va marca egalitatea între nobilime și burghezia înaltă, în Franța. Și papucii din mătase, satin și chiar din piele se numără printre încălțările epocii.

 

În secolul al XIX-lea, moda are o influență tot mai mare. Pantofii cu vârfurile rotunjite se poartă din ce în ce mai mult, iar cizmele înalte se poartă cu rochii. Invențiile, cum este mașina de cusut, se transformă într-o adevărată revoluție. Tocurile înalte revine pe scena modei.

 

Bărbații se încalță cu pantofi de la Oxford la Derbyes. În secolul XX, istoria pantofilor a fost marcată de o mare diversificare a formelor, anii 1940 și după cel de-al Doilea Război Mondial aducând pantofii rotunjiți, după care, începând din anii 1950 să apară tocurile tip cui. În perioada anilor 60, apar cizmele ascuțite care se poartă cu fustele mini.

 

Chiar dacă azi nu există niciun cod de îmbrăcăminte care să interzică unei categorii sociale să poarte cutare sau cutare model de încălțări, pantofii pe care îi purtăm ne reflectă, totuși, modul de viață și gusturile.


Articole mai vechi Articole mai noi